Orgoliul

Ok e o chestie folositoare de cele mai multe ori,sunt de acord cu asta.Problema cea mai mare e ca multi dintre voi nu stiti cand sa folositi orgoliul,si abuzati de acesta pierzand poate,din pricina lui,persoane care chiar va doresc binele,care au ajuns inconstient sa tina la voi.Orgoliul domneste in orice tip de relatie…dragoste,prietenie,familie,etc.Ia ganditi-va de cate ori nu ati pus orgoliul in fatza oricarui sentiment,riscand chiar sa va raniti pe voi insiva?Stau si ma gandesc,se merita cu adevarat?Adica de ce orgoliul trebuie sa fie mai presus decat ratiunea uneori?
Nu zic ca trebuie sa fim niste retardati,sa acceptam orice moft al oricui,doar ca din punctul meu de vedere trebuie folosit atunci cand este intradevar necesar…nu aiurea cum o fac multi dintre voi.
Si asa e lumea asta in care traim de cacat,si avem parte de rautate la orice coltz…la ce bun sa mai acceptam sa pierdem unii prieteni,iubiti,etc doar pentru ca suntem noi incapatanati si mandri pana peste cap?E imatur,credeti-ma.

Weird.

Si e ciudat cum oscilam intre sentimente.E ciudat cum inauntrul nostru se da o lupta a trairilor interioare.Ciudat e cum ne zbatem uneori cu tristetea,cum ne mintim ca suntem ok,ca totul este bine.Si totusi astia suntem,cel putin unii dintre noi…si mi se pare normal.Nu e vorba de psihologie aici,ideea e ca trebuie sa invatam sa ne impacam cu noi insine..sa ne acceptam asa cum suntem cu greseli,cu defecte dar si cu numeroasele parti bune pe care le avem.Intradevar cand gresim nu recunoastem,ne cautam scuze…dar a-ti recunoaste greseala si a invata din ea nu e o cale mult mai usoara decat a-ti fute creierii si a cauta argumente in favoarea ta?
E dimineata,urlu cat ma tin plamanii pe o melodie pe care o ador [Camuflaj-in jurul lumii] poate d-asta aberez…din nou! :d
Pe cana mea cu care imi beau acum nessul scrie “A cauta pacea si fericirea in afara noastra este o mare greseala,trebuie sa cautam in noi pacea si ne vom putea bucura de adevarata fericire” Oare?

Love,love,love..si plictiseala.

N-am stare.Simt nevoia sa alerg,sa vorbesc cu cineva,sa cant,sa dansez si multe altele.As vrea sa fiu acum in parc,cu un el sa ne plimbam ca tampii mana de mana..sa stam intinsi pe iarba,pe geaca lui si sa ne uitam la stele..sa radem..sa povestim :d sa ne muscam,sa ne mangaiem...sa ma stranga in brate cand mi-e frig.Saaau sa ne urcam in tren sa ajungem la mare,sa facem baie in apa sarata a marii...apoi sa stam in acelasi prosop,dupa care sa adormim ca handicapatii pe plaja imbratisati.:">
Mdeeaaah,asta pentru ca imi place sa copilaresc la faze d-astea...pentru ca din punctul meu de vedere astea sunt cele mai dulci faze,care vor ramane tiparite in minte muulta vreme.
"Ne amestecam trupurile in noapte,ne amestecam pana ajungem soapte."[Vama Veche-Cu tine]

Sfarsiiiit! X_X

Optimism?! :-?

Fericire,dragoste,implinire,entuziasm,emotii,timiditate,tristete,disperare,enervare,melancolie,nostalgie,dezamagire,romantism,duritate...?!Toate facand parte din acelasi cerc,Trairi interioare.Si da!Le-am simtit pe toate si cred ca am mai omis cateva :d.Eiii,si ce ?!Ma simt mandra de asta,vreau sa le fac pe toate in viata.Pentru ca niciodata azi nu va deveni maine,azi va ramane azi pentru totdeauna si de ce sa-mi irosesc timpul aiurea?
Vreau sa traiesc viata cu fiecare fibra imaginabila a ei,vreau sa gust din fiecare sentiment...sa il apreciez,sa ma multumesc ca stiu sa simt.Ne pierdem ca niste idioti ce suntem printre detalii,si cautam mereu nod in papura ca mna asta e mentalitatea noastra'Prea perfect,trebuie sa fie ceva la mijloc'.Daca lucrurile merg bine e clar in capul nostru ca urmeaza ceva tragic.Si de ce ar fi asa?!E vreo teorie batuta in cui?!Si nu merge faza cu 'Soarta',ca soarta ti-o faci si singur.Daca vrei sa iti fie bine,poti gasi acest'bine' in orice lucru simplu.In afara de asta,orice necaz ne este dat cu un scop...scopul de a naste tot o reusita in final.Deci e valabila aia cu 'Tot raul spre bine' ;d
Hăhă,a dat optimismul in mine!

Happiness.

Pentru prima oara pot sa vorbesc despre tot ce s-a intamplat fara sa ma intristez,fara sa imi lacrimeze ochii,fara sa simt un nod in gat.Pentru prima oara rad de mine,de noi..rad de povestea noastra.Nu ma simt implinita,caci mai am o gramada de lucruri de facut pentru a putea simti asta,nu ma simt iubita,dar in ciuda acestor chestii ma simt bine.Chiar daca n-am nimic,ma am pe mine...m-am impacat cu mine insami.Simt cum am trecut pragul,la alt nivel.Simt cum cresc,ma maturizez...incep sa vad altfel viata,problemele.Si imi place asta si am reusit pe deasupra sa imi accept esecurile,greselile...pentru ca acum invat din ele.
Ma amuza fiecare relatie in parte pe care am avut-o si evident a fost un esec,ma amuza fiecare prietena care m-a tradat,ma amuza fiecare depresie pe care am avut-o,ma amuza fiecare criza de nervi,ma amuza 'EU'.Uhum,suna ciudat dar stiu ca toti ati trecut prin asa ceva,sau daca nu ati trecut...o sa treceti!Si stiti de ce?!Pentru ca in viata fiecaruia isi face simtita prezenta o etapa,defapt o granita intre copilarie si maturitate...si anume 'Adolescenta'.
Nvm,urlu tareeeee: SUNT FERICITAAAAAAAA! Motivul?!Eu. :)