Praf.

O dezordine in toata regula domina intreaga camera.Hainele sunt aruncate peste tot.Ea sta dezbracata,acoperita doar de un cearsaf subtire,turcoaz,din matase,intr-un colt al incaperii.Sta cu mainile sprijinite de cap si plange in hohote.Rimelul i se scurge pe obraji si simte cum parca toata fatza ii arde.E dezamagita,nervoasa,trista...se uita in sus si se intreaba ce cauta aici,de ce traieste in lumea asta daca nu si-a dorit?!Nu are nimic cu adevarat,nu are prieteni,nu are iubire,e confuza total.Se ridica incet de langa peretele rece.Cearseaful ii aluneca usor peste umar,dezgolindu-i jumatate din trup.Se uita in oglinda si continua sa planga,urla de parca undeva in interior s-ar uri pe ea insasi.Se tine cu mainile de par,dupa care incepe sa-si mangaie chipul...e obosita sa tot vada lacrimi curgand siroaie pe el.E satula sa mai lupte de una singura,vrea un sprijin...un ajutor,dar in momente ca astea nu e nimeni langa ea iar ea nu cerseste mila nimanui.
Suspina deseori,are atatea ganduri ce o apasa...atatea ganduri care ii acapareaza mintea.Ganduri care ii provoaca insomnii.Isi gaseste alinarea intr-o tigara uitata parca intr-un pachet mototolit.Trage cu pofta din ea,isi sterge lacrimile...ofteaza si se incurajeaza de una singura...
Si chiar si acum,continua sa fie la fel...si chiar si acum invata sa lupte de una singura,caci in final singuri venim pe lume...singuri plecam.Ceea ce
multi nu stiu e ca suntem singuri si in viata noastra proprie,restul face parte dintr-un decor inselator...o iluzie optica ce continua sa se deruleze in mintea
noastra.